Tocmai m-am întors de la concertul celor de la Proconsul şi m-am hotărât să scriu acum până când experienţa îmi este proaspătă în memorie, iar ecoul muzicii parcă n-a pierit. S-au spus multe despre ei în ultima perioadă şi cu toate astea parcă nu vroiam, ori, nu puteam să-mi fac o părere despre ei. Unele lucruri nu poţi să le descri decât dacă ai ocazia să le priveşti de aproape, iar şansa mea a fost să îi am pe cei de la Proconsul la locul de muncă pentru cateva ore, după care să mă bucur de un concert deosebit.
Sunt câteva lucruri pe care le-am sesizat şi câteva senzaţii care şi-au făcut loc în mine în urma întâlnirii cu ei. De la primele declaraţii ale lui Bodo privind „scandalul” întoarcerii lui la Dumnezeu, până la emisiunea filmată azi la Credo TV, lucrurile s-au mai schimbat. Bucuria şi încântarea mea este că s-au schimbat numai în bine, iar după spusele solistului, nu mai este cale de întoarcere. M-am bucurat să-i văd pe Dragoş, Rareş şi Bodo, puternic ancoraţi în ceea ce cred… o mărturie vie.
Nu de mult, discutam cu cineva despre Proconsul şi despre faptul că ei cântă în concertele lor şi cântece de dragoste, şi cântece de închinare – religioase, cum le numesc unii. Cu toate că nu am avut nimic împotrivă, sincer să fiu, mi se părea, totuşi, puţin complicat să pui în acelaşi program cântece de dragoste care vorbesc despre iubirea dintre un bărbat si o femeie, iar următorul cântec să fie inchinat lui Dumnezeu. Cam ciudat … însă au reuşit să facă asta într-un mod prin care m-au convins că se poate! Versuri ca: „…Dacă cerul ar putea să te-aducă în viaţa mea”, sau „Ai venit, m-ai salvat, mi-ai dat dragostea”, „Majesty, Your grace has found me just as I am”, au fost legate împreună de o inimă sinceră care l-a descoperit de curând pe Regele Universului, pe Isus. A fost o seară în care am auzit cântându-se despre Dumnezeu şi despre dragoste şi în timp ce savuram fiecare cântec, fiecare vers, mi-a venit in minte o imagine … si anume, Grădina Eden, un Paradis în care Dumnezeu se întâlnea in fiecare dimineaţă cu cei doi îndragostiţi, Adam şi Eva, care erau într-o „lună de mire” care nu se mai termina. Gradina Eden: cei doi îndrăgostiţi şi Dumnezeu … cântece de dragoste, şi cântece de închinare. Oare noi de ce separăm aşa drastic iubirea dintre bărbat şi femeie, de închinarea adusă lui Dumnezeu? Oare de ce le punem în programe separate? Pentru mine, ţesătura asta de cântece de dragoste şi cântece de închinare, puse în oglindă cu Grădina Eden, a fost ca o revelaţie a ceea ce poate să facă Dumnezeu cu oameni care îl slujesc pe El cu pasiune.
Închei cu urarea făcută de Bodo, aproape după fiecare piesă: Dumnezeu să vă binecuvinteze!
Tocmai m-am întors de la concertul celor de la Proconsul şi m-am hotărât să scriu acum până când experienţa îmi
este proaspătă în memorie, iar ecoul muzicii parcă n-a pierit. S-au spus multe despre ei în ultima perioadă şi cu toate astea parcă nu vroiam, ori, nu puteam să-mi fac o părere despre ei. Unele lucruri nu poţi să le descri decât dacă ai ocazia să le priveşti de aproape, iar şansa mea a fost să îi am pe cei de la Proconsul la locul de muncă pentru cateva ore, după care să mă bucur de un concert deosebit. Sunt câteva lucruri pe care le-am sesizat şi câteva senzaţii care şi-au făcut loc în mine în urma întâlnirii cu ei.
De la primele declaraţii ale lui Bodo privind „scandalul” întoarcerii lui la Dumnezeu, până la emisiunea filmată azi la Credo TV, lucrurile s-au mai schimbat. Bucuria şi încântarea mea este că s-au schimbat numai în bine, iar după spusele solistului, nu mai este cale de întoarcere. M-am bucurat să-i văd pe Dragoş, Robert şi Bodo, puternic ancoraţi în ceea ce cred… o mărturie vie.
Nu de mult, discutam cu cineva despre Proconsul şi despre faptul că ei cântă în concertele lor şi cântece de dragoste, şi cântece de închinare – religioase, cum le numesc unii. Cu toate că nu am avut și nici nu am nimic împotrivă, sincer să fiu, mi se părea, totuşi, puţin complicat să pui în acelaşi program cântece de dragoste care vorbesc despre iubirea dintre un bărbat si o femeie, iar următorul cântec să fie inchinat lui Dumnezeu. Cam ciudat … însă au reuşit să facă asta într-un mod prin care m-au convins că se poate! Versuri de genul: „…Dacă cerul ar putea să te-aducă în viaţa mea”, sau „Ai venit, m-ai salvat, mi-ai dat dragostea”, „Majesty, Your grace has found me just as I am”, au fost puse și legate împreună de o inimă sinceră care l-a descoperit de curând pe Regele Universului, pe Isus.
A fost o seară în care am auzit cântându-se despre Dumnezeu şi despre dragoste şi în timp ce savuram fiecare cântec, fiecare vers, mi-a venit in minte o imagine … si anume, Grădina Eden, un Paradis în care Dumnezeu se întâlnea in fiecare dimineaţă cu cei doi îndragostiţi, Adam şi Eva, care erau într-o „lună de mire” care nu se mai termina. Gradina Eden: cei doi îndrăgostiţi şi Dumnezeu … "cântece de dragoste" şi "cântece de închinare".
Oare, noi de ce separăm aşa drastic iubirea dintre bărbat şi femeie, de închinarea adusă lui Dumnezeu? Oare de ce le punem în programe separate? Pentru mine, ţesătura asta de cântece de dragoste şi cântece de închinare, puse în oglindă cu Grădina Eden, a fost ca o revelaţie a ceea ce poate să facă Dumnezeu prin oameni care Îl slujesc pe El cu pasiune.
Închei cu urarea făcută de Bodo, aproape după fiecare piesă: Dumnezeu să vă binecuvinteze!
Duminică, 03 Aprilie 2011 13:27
Ultima actualizare în Miercuri, 25 Mai 2011 21:23
Scris de Alin Haiduc
